Hands up!

Magazine pline, oameni care caută cadouri, alimente în cantităţi interminabile şi uite ai apărut şi tu. Acel tu mic : printre rafturile ghiftuite, printre preţurile piperate, printre carucioarele umplute sau în rîndurile fără sfîrşit. Şi ce să cumperi mamei, ce să cumperi tatălui, fratelui, iubitului, prietenilor?! Şi masa trebuie să fie bogată şi atmosfera - de sărbătoare. M-am sculat azi şi am început să fac o listă. Încercam să-mi amintesc toate lucrurile pe care ar trebui să le fac în perioada asta. Era senzaţia unui început de avalanşă care mă va lua cu ea şi mă va duce hăt departe.

Nebunie şi uneori stres inutil şi în final nici nu simţi magia sărbătorilor. Cantităţile sunt de vină. Poate începi să cumperi cadouri şi te scrii primul pe listă. Tu ştii cel mai bine ce vrei :D. Şi nu trebuie neapărat să fie ceva material.

O doză mică de afecţiune.
O doză mică de satisfacţie.
O doză mică de răsfăţ.
O doză mică de tărie.
O doză mică de încredere.
O doza mica de optimism.

De ce doza mica?Pentru ca tot ce-i bun se manînca in cantităţi mici.
Anul care vine va fi unul suberb !!! Totuşi nu te opri la tine. Lista continuă...

În fiecare an pe data de 1 decembrie îmi felicitam prietenii si ma bucuram si eu impreuna cu ei. Zapada, frig, ornamente pentru brad, lumini, miros de copturi, ....e altfel. Anul acesta m-am pierdut printre problemele zilnice si am uitat ce inseamna atmosfera de sarbatoare. Nu mai sunt copil, au aparut mai multe griji. Oare asta conteaza? Voi zimbi peste ani de presupusele probleme. Vor aparea altele si mai complicate.

E foarte plăcut să simţi feeria sărbatorilor de iarna. Sunt Fragmente din viaţă pentru care merită să fiu veselă:
"Goana după cadouri" - Cînd eram mică nu prea cumpăram cadouri, ci le primeam. Fiecare colţişor din apartament era răscolit în căutarea darului de la Moş. Nu le puteam găsi. Şi totuşi era ceva care nu trecea de năsuc . Aveam un simţ deosebit la dulciuri . Ele se găseau uneori frumos împachetate pe rafturi - printre haine, alteori sus - pe dulap şi chiar şi la balcon.

"Impodobitul bradului" -Noi alegeam globurile şi le plasam pe toate uniform, sub unghiuri - o adevărată arta :). Împodobitul era încununat nu de steluţa din vîrf, ci de aprinderea beculeţelor făcute de tata. N-am mai văzut astfel de beculeţe - mici, multe şi colorate.

"La săniuş" - am mîncat atîta zăpadă şi veneam acasă udă. Erau 2 deluşoare pe care le-am coborît şi pe burtă , iar sania rămînea în urmă. Un lucru e sigur - hainele stăteau în picioare chiar şi după ce le dezbrăcam.

" Ritualul spălatului cu zăpadă" - întîi o bulgăreală zdravănă cînd ieşeam din şcoală după care urmau atacuri asupra fetelor. Nu puteai fugi şi îţi dădeai seama că mai bine te lăsai păgubaşă. Ei erau mai puternici şi nici o coaliţie de-a noastră nu-i învingea.

" Înfulecatul" - eu nu ştiu cum de încăpeau atîtea bunătăţuri în noi. Mîncarea gătită de mama şi bunica e aromată, apetisantă ... te lasă fără cuvinte. Noi eram săcuşori fără fund.

" Obiceiuri" - colinde, semănat, urat, ... . E plăcut să primeşti pici care umblă prin fiecare casă pentru a creea o atmosferă deosebită. Ei sunt zgribuliţi , cu căciulile trase pe frunte şi uneori mai uită din cuvinte, dar gestul contează.

Poate e cazul să te opreşti şi să te simţi fericit. Măcar pentru o clipă. Totul va părea mai uşor şi mai plăcut. Inspiră aerul de sărbătoare. Undeva - eu fac la fel :D.

1. Ce iti place sa faci atît de mult, incat ai plati pentru asta?
Sa imbratişez (desigur nu pe oricine) - este un transfer incredibil de energie .

2. Daca ai afla astazi ca mai ai de trait exact 5 ani, ce ai face incepand de maine?
Aş petrece timpul alături de familie şi le-aş spune cît de mult înseamnă ei pentru mine.
Săritură cu paraşuta.
Aş investi tot ce am mai bun în "EL" (pe parcursul a 2 ani), apoi l-aş învăţa să trăiască fără mine.
Un copil.
Aş zîmbi muuuuuuuuult.
N-aş sta în loc mai mult de cîteva minute.
Aş călători prin toate colţurile lumii

3. Daca ai castiga un milion de euro neimpozabil, ai continua sa faci ce faci acum?
Dilemă ...
Probabil i-aş investi în ceva care să-mi asigure un flux de venit continuu pe viitor. Nu pentru că-s hapsînă, ci pentru că banii care vin uşor, pleacă uşor şi ar trebui să utilizez cîştigul cît mai raţional posibil.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie pe prima pagina despre tine, in cel mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
"Ea ştie ce vrea de la viaţă"

"Bine că am scăpat de ea :))"
Aş vrea să fie veseli că oricum cuvintele spuse la ceremonia funerară n-au mare valoare. Prietenii adevăraţi mă fac să simt afecţiunea lor.

Eu nu sunt Eva, tu nu esti Adam. Nu suntem pe o insula pustie. Realitatea- sunt haine pe noi. Unii se dezbracă imaginar unul pe altul. Ei se simt stînjeniţi să o facă în realitate sau nu este posibil aşa ceva. Alţii au un job care presupune dezbrăcarea. Nu, ei nu sunt streaperi - ei sunt actori. Totuşi - sunt haine pe noi.
Te vezi nud şi începi a analiza ce-ţi place şi ce nu-ţi place la propria persoană. Unii au teamă să facă şi asta. Il/o vezi dezbrăcat/ă - de ce încetezi să gîndeşti? Oare hormonii şi dorinţa ne întunecă într-atît raţiunea că pur şi simplu rămînem doar noi şi instinctele animalice. Poate în nuditate este un mesaj indirect pe care trebuie să-l înţelegi.
Recent am văzut o piesă de teatru şi unii spectatori nu au înţeles lecţia de viaţă, dar au rămas impresionaţi de faptul că actriţa s-a dezbrăcat de toate obiectele vestimentare. Mă întristează să văd că tot maimuţe am rămas . Evoluăm, dar ce folos?

" Dulceaţa se mănîncă iarna, castraveţii lungi -iarna, bananele şi iarna şi vara, ceaiul este dăunător, barză sau varză, pantalonii sunt pentru bărbaţi,..."

Am încercat să caut textul piesei " Mame fără pizdă" (scuze pentru limbaj) scrisă de Nicoleta Esinescu, dar nu am reuşit. Între ghilimele sunt doar fragmente din memorie. Dacă cineva ţine minte mai mult, voi fi bucuroasă să mă corecteze sau să adauge. N-aş vrea să dezvălui mesajul piesei. Tot ce pot să spun este că este legată de evenimentele din 7 aprilie. Fiecare ar trebui să-şi facă propriile concluzii.

PS : Respect enorm pentru Doriana Talmazan (actriţa din imagine). Trebuie să ai tărie de caracter şi talent pentru a transmite oamenilor ceva de impact .

Una albă, una neagră...

A început pe la 8 ani.
"Pernuţele degetelor să fie cît mai moi, imaginează-ţi că ai un măr în mînă. Lucrează cu încheietura. Ridică degetele." Şi ce înţelegeam eu ?! Eu vroiam joacă, nu puncte negre şi puncte albe. Trebuia să deprind toţi # şi toţi bemolii. Major: imaginează-ţi că eşti la nuntă; minor - acum eşti la înmormîntare. Auzi ciocănelul din cap?! ( Vă spun sincer că nu auzeam ciocănelul şi dacă cineva avea să-mi spună că-l aude... ştiţi este un spital pentru oameni care aud sunete şi văd lucruri ieşite din comun). Menţine poziţia corectă şi stai relaxată. A? Poziţia ca poziţia, dar dă să vă pun vouă o foaie plina cu sute de semne în faţă... foarte relaxant.
Asta a fost doar începutul...

staccato - atingerea unei tigăi cu ulei incins
glissando- alunecare patinelor pe gheaţă
marcato - acupunctura unui medic violent
legato -un lanţ care duce spre infinit
vivo- eşti pus în priză
largo- după o noapte nedormită
andante - pas cu pas
grave- te-a calcat maşina
presto - 100 m la viteză
sostenuto- eşţi ţinut în braţe şi protejat
tranquillo- ai băut un calmant
agitato- cineva fuge după tine cu un topor în mînă

O lume bogată în sunete, care în fiecare simestru se termina cu cîteva perechi de ochi ce te măsurau de sus pînă jos şi doreau să-ţi aprecieze talentul şi munca depusă pe parcurs. Părea la moment o tortură şi cînd ieşeai din încăpere simţeai cum îţi cresc aripi.

Azi rar mai ating acele clape, dar degetele mai ţin minte ultima piesă.E plăcut să simţi atingerea muzicii dintr-o partitură îngălbenită care aşteaptă să fie deschisă din cînd în cînd. Şi dacă după 7 ani de la finisarea lecţiilor de pian - a mai rămas ceva, înseamnă că nu a fost timp pierdut. A fost doar o copilărie deosebită.

Una albă, una neagră, ....sau 2 albe :).

-Pune mîna!
-Unde?
-Eşti chior? Stă chiar în faţa ta.
...............................................................
V-aţi imaginat?!
Aţi pipăit?
Ce formă are, ce textură?
E plăcută la atingere?
E caldă?

Realitatea e că nu are astfel de proprietăţi . Îndemnul este orientat asupra oportunităţilor care ne apar în viaţă. Unii nu le văd, alţii le scapă şi doar puţini pun mîna pe ele şi le ţin strîns.

PS2: Şi eu învăţ să cad. Şi eu învăţ să recunosc "oportunităţile".